Pe 2 noiembrie 2023, în incinta Institutului Mamei și Copilului, unde se află Centrul național de referință în colposcopie, a avut loc ceremonia oficială de lansare a Rețelei Naționale de Colposcopie din Republica Moldova, la care au participat Ministra Sănătății a Republicii Moldova Ala Nemerenco, reprezentanta UNFPA Moldova Nigina Abaszada, reprezentanta Ambasadei Marii Britanii la Chișinău Pippa Bown, directori spitalelor beneficiare, personalul medical și specialiști în colposcopie din întreaga țară. Datorită înființării acestei rețele, compusă din 12 cabinete, femeile din diferite regiuni ale țării vor avea acces mai bun la servicii de colposcopie pentru depistarea timpurie a leziunilor precanceroase și cancerului de col uterin. Asociația RENAM oferă sprijinul tehnologic necesar pentru funcționarea sistemului de videoconferințe.
Pentru efectuarea colposcopiei au fost dotate cu echipamente medicale performante spitalele din raionele Soroca, Comrat, Cahul, Căușeni, Ungheni, Orhei, Drochia, Ceadîr-Lunga, instituția republicană Spitalul Clinic Bălți și fortificate capacitățile spitalelor din Chișinău – Institutul Mamei și Copilului, Institutul Oncologic și Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”. Dispozitivele au fost procurate de UNFPA Moldova, cu suportul Guvernului Regatului Unit.
Medicii ginecologi în activitatea lor în cabinetele regionale vor fi ghidați de specialiștii din cadrul Centrului național de referință în colposcopie. Acest lucru se va realiza în regim online, prin sistemul de videoconferințe în baza platformei BigBlueButton, oferit de RENAM.
Platforma selectată oferă posibilitatea de conectare și vizualizare a mai multor imagini din aceeași locație, în regim online, ceea ce permite realizarea comunicării și a video ghidării procesului „in vivo” în timpul realizării examinării de colposcopie. Platforma BigBlueButton reprezintă o soluție complexă cu utilizarea tehnologiei WebRTC, care permite criptarea la niveluri de transmisie a date și multimedia: text în chaturi – folosind protocolul DTLS (Datagram Transport Layer Security), iar video-audio – folosind protocolul SRTP (Secure Real-time Transport Protocol) pentru a garanta securitatea datelor transmise în regim online.
Pentru ca tehnologia de lucru să fie însușită de medici, au fost organizate 3 traininguri în regim de testare, cât mai apropiat de condițiile reale.
„Apreciez colaborarea cu Asociația RENAM, ce prin serviciile și tehnologiile dezvoltate are o contribuție semnificativă la crearea și asigurarea bunei funcționări a Rețelei Naționale de Colposcopie.“
Dr. Sergiu Gladun, Director IMSP Institutul Mamei și Copilului
Serviciul suport de conferințe video este unul din serviciile RENAM destinate instituțiilor de cercetare și educație din Republica Moldova, și este utilizat la moment de către mai multe instituții publice conectate la RENAM.
Înregistrarea video a evenimentului dat poate fi vizualizată pe Privesc.Eu Moldova.