Eng

Regulament de Utilizare Accesibila a Infrastructurii de Comunicatii de Date RENAM

I. Poziţii generale

Art.1 Infrastructura de Comunicaţii de Date (ICD) RENAM este deschisa tuturor instituţiilor non-profit din Moldova, care desfăşoară activităţi de educaţie, cercetare sau altele similare (cultură, medicină).

Art.2 ICD RENAM realizează strategia în domeniul comunicaţiilor de date pentru beneficiul tuturor instituţiilor de cercetare, educaţie, cultură şi medicină din Moldova.

Art.3 ICD RENAM este organizata sub forma unei reţele de calculatoare, făcând parte din Internet. RENAM respectă principiile şi reglementările internaţionale în vigoare cu privire la Internet.

Art.4 Orice activitate care se desfăşoară prin intermediul ICD RENAM trebuie să respecte legislaţia internă şi internaţională, precum şi prezentul regulament.

II. Obiective

Art.5 Obiectivele ICD RENAM sunt:
-Susţinerea activităţilor de învăţământ, cercetare şi celor culturale.
-Interconectarea instituţiilor în scopul comunicării, informării, colaborării şi partajării resurselor.
-Facilitarea accesului nediscriminatoriu de calitate înaltă al instituţiilor la resursele cu caracter educaţional, ştiinţific şi cultural existente în Internet.
-Promovarea tehnologiilor avansate, crearea de competenţe, sprijinirea dezvoltării învăţământului şi a cercetării în domeniul tehnologiei informaţiei, comunicaţiilor şi altor domenii înrudite.

III. Descriere

Art.6 Funcţionarea ICD RENAM este reglementata de Consiliul Asociaţiei (CA), condusa de Co-preşedinţi şi este executata de departamentul directorului executiv. Orice alte tipuri de reglementări cu privire la dezvoltarea reţelei, metodele de finanţare, de reprezentare, de asociere care nu sunt specificate în curentul regulament sunt efectuate de către CA.

Art.7 Suportul administrativ şi tehnic al reţelei RENAM este realizat de către Centrul de Management al Reţelei – CMR (Network Operating Center – NOC). Constituirea CMR-lui este reglementată de către CA. Funcţia CMR constă în elaborarea şi realizarea proiectelor asociate reţelei RENAM, menţinerea infrastructurii reţelei, asistenta tehnica şi suportul utilizatorilor.

Art.8 Infrastructura de Comunicaţii de Date RENAM este organizata pe trei niveluri:
1.Nivelul 0 reprezintă principalele noduri, care întreţin comunicarea externă (principalele rutere care distribuie traficul internet extern).
2.Nivelul 1 reprezintă punctele de prezenţă RENAM (PDP) şi legăturile acestora la nodurile de nivel 0. Structura nivelurilor 0 şi 1 ale ICD RENAM se stabileşte de către CMR.
3.Nivelul 2 reprezintă reţelele locale ale membrilor RENAM, precum şi legăturile între aceste reţele şi nodurile de nivelul 0 sau 1 ale ICD RENAM.

Art.9 Principala atribuţie CMR-ului este aceea de a opera şi administra nivelurile 0 şi 1 a reţelei RENAM şi de a conecta membrii RENAM la nodurile situate pe aceste niveluri. În acest scop, CMR-ul
-Asigura funcţionarea nodurilor interne, accesul membrilor RENAM la nodurile interne şi monitorizarea traficului prin aceste noduri. După caz, CMR poate încheia contracte de prestări ale serviciilor cu terţi care să preia o parte din aceste atribuţii.
-Instalează sau închiriază canale de comunicaţii interne sau internaţionale şi asigură operarea acestora în reţea.
-Realizează programele de dezvoltare ale asociaţiei RENAM.
-Gestionează resursele financiare ale asociaţiei RENAM.
-Procură şi întreţine echipamentele care funcţionează pe nivelurile 0 şi 1 ale asociaţiei RENAM. După caz, CMR poate încheia contracte de prestări servicii cu terţi pentru instalarea sau întreţinerea acestor echipamente.
-Oferă servicii de consultanţă gratuită membrilor RENAM.
-Dezvoltă acţiuni având ca scop promovarea tehnologiilor avansate, crearea de competenţe, dezvoltarea învăţământului şi a cercetării în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.

Art.10 Membru al asociaţiei RENAM poate deveni orice instituţie, care adresează o cerere scrisă la CA şi este de acord cu principiile, politica şi regulamentele asociaţiei RENAM.

Art.11 Calitatea de membru al asociaţiei RENAM, însumând toate drepturile şi obligaţiile ce derivă din ea, se dobândeşte prin încheierea unui contract cu CA. Contractul se semnează de conducătorul instituţiei care solicită calitatea de membru al asociaţiei RENAM şi de co-preşedinţii Asociaţiei RENAM. În contract se stipulează drepturile şi obligaţiile parţilor, detaliile tehnice de utilizare a serviciilor precum şi aspectele financiare.
Art.12 Calitatea de membru al asociaţiei RENAM poate fi retrasa printr-o decizie a CA daca instituţia respectiva încalcă în mod flagrant, intenţionat sau repetat contractul semnat la dobândirea calităţii de membru al asociaţiei RENAM.
Decizia de retragere a calităţii de membru RENAM va fi adusa la cunoştinţa instituţiei respective printr-o scrisoare semnată de co-preşedinţii asociaţiei RENAM.

IV. Finanţare

Art.13 Finanţarea nivelurilor 0 şi 1 ale ICD RENAM, reprezentând taxe de comunicaţie, cheltuieli de operare şi administrare, cheltuieli de implementare a programelor de dezvoltare şi cheltuieli de achiziţie şi întreţinere a echipamentelor se face prin bugetul asociaţiei RENAM din următoarele surse:
-Alocaţii ştiinţifice şi educaţionale.
-Finanţări externe, eventual în completare cu finanţări directe ale statului Moldova.
-Contribuţii ale membrilor asociaţiei RENAM.
-Alte venituri ale ICD RENAM.

Art.14 Valoarea contribuţiilor pe care membrii asociaţiei RENAM trebuie sa le aducă la finanţarea reţelei se stabileşte anual de către CA.

Art.15 Finanţarea nivelului 2 al ICD RENAM cade în exclusivitate în sarcina membrilor RENAM care iniţiază şi beneficiază direct de segmentele respective de reţea.

V. Politica de acces şi interconectare

Art.16 Orice membru RENAM are acces liber şi egal la toate resursele ICD RENAM.

Art.17 Membrii asociaţiei RENAM se angajează sa nu folosească accesul la resursele ICD RENAM decât în conformitate cu prezentul regulament şi cu contractul semnat la dobândirea calităţii de membru RENAM.

Art.18 CMR este abilitat să ia masuri de limitare a accesului împotriva acelor membri al asociaţiei RENAM care încalcă prezentul regulament sau contractul semnat la dobândirea calităţii de membru al asociaţiei RENAM. Masurile de limitare a accesului pot consta în întreruperea parţiala sau totala a furnizării unora sau a tuturor serviciilor de acces la ICD RENAM către unul sau mai multe puncte de acces sau către anumite servere aparţinând instituţiei respective. Aceste masuri se iau pe termen limitat pana la rezolvarea cazului.

Art.19 DCI RENAM este deschisa interconectării cu alţi furnizori de servicii de comunicaţii de date în scopul reducerii volumului de trafic pe căi de ocolire.

Art.20 Ca regulă generală, interconectarea ICD RENAM cu alte reţele se face aşa încât să permită exclusiv transmisia de date dinspre şi înspre membrii asociaţiei RENAM.

Art.21 Legăturile de interconectare ale ICD RENAM cu alte reţele externe se pot face doar în nodurile interne ale asociaţiei RENAM, membrii asociaţiei RENAM neavând dreptul de a realiza astfel de legături.

Art.22 Interconectarea ICD RENAM cu o alta reţea se realizează după încheierea unui contract de interconectare. Contractul se semnează de Co-preşedinţii asociaţiei RENAM şi de un reprezentant autorizat al celeilalte reţele.

Art.23 Strategia de interconectare a ICD RENAM cu alţi furnizori de servicii de comunicaţii de date se stabileşte periodic de Co-preşedinţii asociaţiei RENAM după aprobarea consiliului.

Art.24 Excepţie de la Art.19-Art. 23 pot face interconectările cu infrastructuri de comunicaţii de date care au acelaşi profil (educaţional, academic, de cercetare, cultural). Interconectarea cu o reţea de acest tip nu are caracter limitativ şi se poate realiza în urma unui protocol de asociere semnat de Co-preşedinţii asociaţiei RENAM după aprobarea consiliului.

VI. Drepturile şi obligaţiile membrilor, administratorilor şi utilizatorilor asociaţiei RENAM

Art.25 Drepturile şi obligaţiile membrilor, administratorilor şi utilizatorilor asociaţiei RENAM sunt stabilite de prezentul Regulament şi de cele trei coduri de comportament specifice fiecărei categorii: Codul Instituţiei – Membru RENAM, Codul Administratului de Sistem RENAM, Codul Utilizatorului RENAM.

Art.26 Fiecare instituţie Membru – RENAM îşi poate elabora propriul cod care să includă prevederile din Codul Instituţiei – Membru RENAM, din Codul Administratorului RENAM şi din Codul Utilizatorului RENAM, incluse în prezentul regulament.

VII. Codul Instituţiei – Membru al asociaţiei RENAM

Instituţia Membru – RENAM trebuie să respecte legile în vigoare precum şi prezentul regulament.

Conducătorul instituţiei membru RENAM este responsabil direct de respectarea prezentului regulament, atât în numele instituţiei pe care o conduc, cât şi în numele utilizatorilor ICD RENAM.

Fiecărui echipament de comunicaţie, utilizat în ICD RENAM trebuie sa-i fie asociat un administrator de sistem ce va respecta Codul Administratorului de Sistem RENAM.

Administratorul de sistem desemnat este responsabil doar de utilizarea corectă a echipamentului respectiv.

Inexistenta administratorilor de sistem sau numirea unor persoane necalificate pentru funcţia de administrator de sistem conduce automat ca responsabilităţile lor sa cada în sarcina conducătorului instituţiei.

Membrul asociaţiei RENAM este responsabil de evaluarea gradului de calificare a viitorului administrator de sistem.

Instituţia – membrul RENAM trebuie să considere apriori că toţi utilizatorii şi administratorii de sistem sunt de buna credinţă şi comportamentul lor este corespunzător celor mai stricte standarde de morala şi etica.

Asigurarea securităţii resurselor de calcul şi a informaţiilor din Instituţia Membru al asociaţiei RENAM cade exclusiv în sarcina conducerii acesteia.

Conducătorul trebuie să respecte următoarele reguli:
-Trebuie să posede o adresă oficială de poştă electronică; poşta de la această adresă trebuie consultata regulat (cel puţin zilnic). Această adresă va fi utilizată de CMR pentru transmiterea informaţilor necesare bunei funcţionari a ICD RENAM. În cazul în care CMR pune o întrebare concreta răspunsul este obligatoriu.
-Trebuie să informeze toţi administratorii şi utilizatorii ICD RENAM din cadrul instituţiei respective despre drepturile şi obligaţiile acestora.
-Trebuie să asigure ca toţi utilizatorii să primească instrucţiuni despre ceea ce înseamnă folosirea adecvată sau inadecvată a resurselor puse la dispoziţie şi de asemenea ce consecinţe vor fi în cazul în care se constată o încălcare a regulamentului.

Pentru încălcarea prevederilor Codului Instituţiei – Membru RENAM conducătorul instituţiei va fi atenţionat. În cazul în care abaterea se repeta CMR va lua măsuri de limitare a accesului membrului RENAM la resursele ICD RENAM. În cazul în care nici această măsură nu este suficienta se considera că instituţia respectiva este decăzuta din drepturi şi în consecinţa va fi deconectata de la ICD RENAM.

VIII. Codul Administratorului de Sistem RENAM

Administratorul de sistem RENAM este o persoană calificată care gestionează şi operează echipamente de calcul sau de comunicaţie pentru beneficul altor persoane.

Administratorul răspunde de buna funcţionare a echipamentelor pe care le administrează.

Administratorul are obligaţia de a-şi perfecţiona în mod continuu pregătirea profesionala.

Administratorul de sistem, fiind şi utilizator trebuie să respecte Codul Utilizatorului RENAM.

Având drepturi sporite faţă de utilizatorii obişnuiţi, administratorii de sistem nu trebuie sa abuzeze de acestea.

Administratorul de sistem va controla periodic starea echipamentelor ce le are în administrare şi va coordona activitatea sa cu ceilalţi administratori în caz de deranjamente observate.

Administratorul ia masuri pentru descoperirea oricărei utilizări neautorizate sau ilegale a resurselor pe care le administrează, precum şi a autorilor acestui abuz.

Administratorul are dreptul sa ia masuri de restricţionare a accesului la resursele ICD RENAM asupra utilizatorilor care încalcă prezentul regulament.

In cazul în care un administrator de sistem din cadrul ICD RENAM încalcă curentul Cod al Administratorului de Sistem RENAM el va fi avertizat. Daca abaterea se repetă – el va fi sancţionat prin retragerea calităţii de administrator de sistem şi eventual – pe linia administrativă de instituţia în care activează. Daca abaterea este grava şi făcută cu intenţie, el nu va mai putea fi administrator de sistem pentru nici o resursa din cadrul ICD RENAM.

IX. Codul Utilizatorului resurselor RENAM

Toţi utilizatorii ICD RENAM vor utiliza resursele accesibile în reţea intr-un mod legal şi etic.

e consideră apriori că toţi utilizatorii sunt de buna credinţa şi comportamentul lor este corespunzător celor mai stricte standarde de morala şi etică.

Ca o precondiţie pentru a putea accesa resursele ICD RENAM, utilizatorii acceptă prezentul cod de comportament.

Resursele reţelei vor fi folosite numai pentru scopuri academice (educaţionale, culturale, ştiinţifice, medicale), administrative şi incidental în scop personal necomercial.

Utilizatorii îşi asuma răspunderea pentru toate acţiunile efectuate, inclusiv – pentru orice utilizare neautorizata sau ilegala a resurselor pe care le accesează.

Utilizarea intenţionata a resurselor pentru orice alt scop exceptând pe cel academic (educaţional, cultural, ştiinţific, medical), administrativ sau personal – necomercial va fi considerată ca fiind neautorizată.

Câteva exemple de utilizare neautorizata (lista este incompletă):
Utilizarea resurselor pentru alt scop decât cel original.
Utilizarea unui cont de calculator fără autorizare sau punerea la dispoziţie a resursei către terţi (persoane sau grupuri) fără autorizaţia specifică a instituţiei din care face parte utilizatorul.
Inspectarea, modificarea sau ştergerea, obţinerea de copii, publicarea sau adăugarea de fişiere, programe sau parole pe care persoana respectiva nu este autorizată să le acceseze.
Utilizarea resurselor, în particular poşta electronică, servere de web şi buletine pentru a transmite mesaje obscene, repetate, nesolicitate sau cu caracter comercial.
Scrierea, utilizarea sau distribuirea unor programe ce deranjează alţi utilizatori sau deteriorează componentele hardware sau software ale unor resurse de calcul sau de comunicaţie (de exemplu, viruşii).
Compromiterea securităţii sistemelor de calcul.
Compromiterea integrităţii sistemelor de calcul.
Utilizarea de copii ale programelor ce nu sunt autorizate sau licenţiate.
Nerespectarea termenilor şi condiţiilor de licenţiere a oferite instituţiei.
Furtul sau deturnarea resurselor de calcul, cum ar fi: echipamente, informaţii, programe sau timp de utilizare. Angajarea în activităţi care în mod inechitabil duc la limitarea sau restricţionarea utilizării facilitaţilor resurselor de calcul de către ceilalţi utilizatori.

Utilizatorii care nu respecta codul curent răspund în fata instituţiei care le-a oferit acces la ICD RENAM în mod disciplinar şi administrativ, incluzându-se în aceasta pierderea dreptului temporar sau definitiv de acces la resursele ICD RENAM sau aplicarea de sancţiuni legale, daca este cazul.

Responsabilitatea de a rezolva reclamaţiile de comportament ale unui utilizator revine atât administratorului de sistem care are în grija resursele folosite de utilizator în mod fraudulos, cat şi conducătorului instituţiei care oferă acces acelui utilizator sau după caz persoanei desemnate de acesta să preia această responsabilitate .

In cazul în care un utilizator încalcă Codul Utilizatorului RENAM el va fi avertizat. Dacă abaterea se repeta utilizatorul va fi sancţionat. Daca abaterea este grava şi făcuta cu intenţie utilizatorul nu va mai putea accesa nici o resursa din cadrul ICD RENAM.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88